Pagini

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Cursuri de origami la Fundația JOYO

Începând cu 12 octombrie 2012 am demarat un modul de 10 ședințe săptămânale de origami pentru copiii aflați în dificultate sprijiniți de Fundația JOYO. Desfășurarea acestui modul a fost posibilă datorită atât sprijinului oferit de Raiffeisen Leasing, cât și dorinței noastre de a împărtăși din tainele origami tuturor celor interesați, cu sau fără posibilități materiale.

În cele 4 ședințe de până acum le-am dezvăluit copiilor cum se transformă pătratul de hârtie în iaht, lebădă, cap de mâncăcios (action origami), rață, pisică și câine (marionete pentru degete), casa duplex, muscă (sau greiere, depinde de viziune), casă simplă, catamaran, barcă magică, morișcă, față schimbătoare (action origami - o jucărie care poate lua trei ipostaze de expresie a feței), 4 broaște pe o frunză de nufăr (o singură foaie de hârtie), medalie (sau suport pt. pahar :) ...) și, lucrarea cea mai grea de până acum, masă. Vor urma multe altele. Am întârziat publicarea acestei postări pentru că până ieri nu am reușit să facem poze care să exemplifice acest curs, dar am depășit și acest inconvenient.


© Fundația JOYO










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu